anarhism.ro

E cazul să încep scrisul şi despre alte domenii decât eu vs. societate
6 dimineaţa … sunt treaz de la 4 … m-am culcat la 9 … mi-e somn iar

Zâmbeam când citeam postul lui Filip gândindu-mă că “been there done that” … acum când sunt iar “there” zâmbesc recitind postul lui Aurelian. E aprilie :). Şi nu că ar fi mai proastă luna asta… se pare că e doar luna constatărilor.

Nu am facut nimic de 4 luni. Nimic mulţumitor. Este un Men’s Health nou, este un Pepsi şi va fi un Jurnalul Naţional în curând. Toate trebuiau terminate “ieri” pentru că românii au adoptat stilul american şi nu cel suedez. Toate fără grija la detalii care mi-ar plăcea. Toate monotone, fără acel “je ne sais quoi” care să rupă, fără plan sau scop.

Burnout-ul se simte tot mai tare. Am multe de făcut. Deschid editorul şi mă ia somnul instant.
“Hai să dorm 2-3 ore şi după încep în forţă” … pula … mai dorm puţin.
Oricum nu depăşesc 6-7 ore de somn niciodată.

Dar somnul nu mă mulţumeşte. Nici berea în oraş. Nimic din ce am făcut deja nu mă mulţumeşte.

Mai citesc un blog. Imi aminteşte vag de ceva ce am citit si acum 2-3 zile.
Am uitat unde şi cine a scris.
Am uitat ce vroiam să fac după ce termin de citit.
De fapt cred că mă durea in cur de ce vroiam să fac după şi căutam un motiv să amân până uit.
Am reuşit !
Sărbătorim prin a mai freca menta puţin.

“Choose life… But why would I want to do a thing like that? I chose not to choose life. I chose somethin’ else. And the reasons? There are no reasons. Who needs reasons when you’ve got heroin ?”

Totuşi prefer să mai caut motive
Planul de scăpare ar fi aşa:

1. lansare jurnalul
2. concediu
   1. munte/mare + alcool şi depravare ( nimic nou )
   2. ţară + somn şi activităţi mind relaxing (adică săpat, plimbat roaba prin curte, tăiat lemne)
3. concretizarea unei idei personale (ori proiect personal ori aplicaţie internă)

Aştept cu nerăbdare să treacă norii, să redevin “productiv” şi să mă înjur pentru timpul pierdut cu văicăreli, să zic “data viitoare …”.

Ce înseamnă să fii ipocrit ştim toţi (sau putem afla dând click).
Dar care sunt limitele ce, o dată trecute, te fac ipocrit ?

Ipocrizia comportamentală

Se organizează strângeri de fonduri pentru copii săraci, pentru sinistraţi şi diverse persoane lovite de soartă. Toate aceste acţiuni se termină cu dineuri unde participanţii se felicită pentru intenţie şi (relativul) succes avut.
Dineuri unde se mănâncă şunculiţă, somon, icre şi brânză fină de câteva mii de euro, în timp ce pentru sinistraţi s-au cumpărat 2-300 kg de ulei, zahăr şi făină.
Se vine cu maşini de zeci de mii de euro şi înţolire de “doar” 1-2 mii în timp ce pentru somalezi s-au strans 100 de saci de haine second-hand păduchioase.

Dacă îi macină bunatatea ce nu fac donaţii anonime ? De ce nu se mulţumesc cu bucuria gestului în sine si trebuie să se tragă în poză la ziar ? Pentru că îi doare în pulă şi de sinistraţi şi de somalezi şi de copiii orfani. Vor doar ocazii de exersat zâmbetul fals, de socializat cu alte hiene şi “activitate” trecută la CV.

Ipocrizia lingvistică

Este cea mai răspândită. Şi cea mai de căcat. Cum se manifestă ea ?
Se ia un cuvânt folosit pentru a jigni alţi oameni şi se înlocuieşte.
Spre exemplu americanii nu mai folosesc “ulgy” pentru a defini o persoana urâtă fizic. Acum folosesc “beautifully challenged”.
Cât de prost trebuie să fi să te bucuri că ţi se spune “”handicapat” estetic” şi nu “urât” ??

Esenţa ramane aceeaşi. Aceste cuvinte au fost creeate şi sunt folosite pentru a jigni.
Credeţi că peste 2-3 generaţii “urâţii” se vor simţi mai bine pentru că sunt arătaţi cu degetul ca “beautifully challanged” şi nu ca “ugly” ?

Oamenii dau valoarea cuvintelor. Cuvintele “urâte” sunt pur şi simplu manifestarea verbală a urii, discriminării şi răutăţii din fiecare. Ele sunt efectul şi nu cauza.
Iar încercarea de a le schimba, în speranţa de a îmbunătăţi ceva, este modul unor inutili de a-şi da un scop vieţii.

Săptămâna trecută am “încercat” la birou, datorită înmulţirii “pula”-urilor din limbaj (mi se datorează… plm), să înlocuim cuvântul problemă.
Am zis “plua”. (evident nu a durat mai mult de câteva zile până sa revenim)

Dar serios… cu ce te-ai simţi mai bine într-un tramvai când ai auzi “sa-mi bag plua în tine şi în măta bă” ?
Eu nu m-aş simţi mai bine. Pentru că tot aş sesiza ura, furia şi violenţa din spatele cuvintelor.
Ideea transmisă doare. Nu modul în care o transmiţi.

Drept urmare cât timp nu donezi pentru că asta SIMŢI şi cât timp vorbeşti “frumos” pentru că aşa “e frumos”, şi nu pentru că nu vrei să jigneşti, ramâi un ipocrit.

Şi o societate fără ipocriţi, în care toţi sunt buni din fire, nu are nevoie de legi.
Iar societatea fără legi este o societate anarhică.